Logourile produselor alimentare certificate ecologic

Nov 22

La nivelul UE există multiple sisteme de certificare ecologică deținute de diverse tipuri de organizații. Aceste logouri pot fi clasificate în două categorii principale: logoul obligatoriu al UE și logouri voluntare. 

Logoul obligatoriu pentru produsele alimentare certificate ecologic în Uniunea Europeană

Cu scopul de a dezvolta această piață, UE a introdus un logo specific produselor ecologice. Dacă la început logoul UE putea fi aplicat în mod voluntar pe etichetele produselor ecologice, ulterior, utilizarea acestuia a devenit obligatorie pentru toate produsele ambalate.

Opțiunea utilizării logoului a fost introdusă prin Regulamentul Nr. 834/2007, iar prin Regulamentul Nr. 271/2010, cerința de etichetare cu logoul UE specific produselor ecologice a devenit obligatorie de la 1 iulie 2010.

Logoul obligatoriu trebuie să fie însoțit de o indicație a originii materiilor prime: „Agricultură UE”, „Agricultură non-UE” sau „Agricultură UE/non-UE”. În cazul în care toate materiile prime agricole au fost crescute în aceeași țară, termenii „UE” și „non-UE” pot fi înlocuiți sau suplimentați cu numele țării respective. De asemenea, începând cu anul 2022, indicația se poate referi și la o anumită regiune (în cazul în care 95% din ingrediente provin din regiunea respectivă).

Logoul UE pentru produsele ecologice este reprezentat de o frunză albă creată din douăsprezece stele europene pe un fond verde
. Logoul poate fi aplicat pe fundalul oricărei culori, în măsura în care este ușor de distins. În cazul în care fundalul are culoarea verde și logoul nu se poate distinge, se va folosi o linie albă exterioară. De asemenea, logoul poate fi reprodus în alb și negru dacă aplicarea în culori nu este fezabilă. În anumite situații specifice în care indicațiile de pe etichetă sunt reproduse într-o singură culoare, sigla ecologică a UE poate fi reprodusă în această culoare.

Logouri voluntare pentru produsele alimentare ecologice în Uniunea Europeană

Pe lângă standardul impus de UE pentru producția ecologică, există o multitudine de alte scheme/sisteme de certificare ecologică. În prezent, pe piața produselor alimentare ecologice din UE există numeroase scheme de certificare ecologică cu logouri proprii. La nivelul pieței se pot distinge: logouri voluntare guvernamentale și logouri voluntare ale organizațiilor private (asociații din sectorul ecologic, asociații ale agricultorilor, organisme de control și alte organizații private). De regulă, sistemele de certificare care dau dreptul companiilor să aplice la nivelul ambalajului produsului anumite logouri se bazează pe regulamentele UE în domeniul producției ecologice, însă parte din acestea au și cerințe suplimentare de producție.

Logo guvernamental specific produselor alimentare ecologice

În România, sigla naţională ,,ae” specifică produselor ecologice, alături de logoul obligatoriu UE, sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică. Sigla ,,ae”, proprietate a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat. Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Exemple de logouri guvernamentale și logo-uri private specifice produselor alimentare ecologice disponibile la nivelul Uniunii Europene

Studiu de caz referitor la abaterile semnalate în piață de autoritățile competente

În anul 2017, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat o acțiune de control privind modul în care se respectă prevederile legale referitoare la comercializarea și etichetarea produselor alimentare ecologice. Prin această acțiune, un număr de 340 de operatori au fost verificați, iar pentru 113 (33%) dintre aceștia au fost constatate abateri de la legislația în vigoare. De asemenea, a fost verificată o cantitate de aproximativ 15.342 kg de alimente ecologice, dintre care 1.247 kg (8%) nu corespundeau prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor.

Printre abaterile semnalate, s-a constatat că 7% din cantitatea de produse alimentare ecologice verificate prezentau abateri privind etichetarea, deci de informare corectă a consumatorilor, și anume:

(1)
atribuirea calităţii de „produs ecologic” unor produse care nu se încadrau în prevederile legale privind produsele alimentare ecologice;
(2) lipsa mențiunilor sub logoul ecologic UE cu privire la locul unde s-a cultivat materia primă agricolă din care este fabricat produsul;
(3)
lipsa inscripţionării codului organismului de control și
(4)
inscripţionarea neconformă a logoului UE pentru producţia ecologică.


La ce trebuie să te uiți atunci când introduci produse ecologice în sortimentație?

Lansată în 2023 cu scopul de a aduce sustenabilitatea mai aproape de mediul de afaceri, Academia de Sustenabilitate este un proiect inițiat de Social Innovation Solutions alături de Fundația Coca‑Cola, partener fondator și în colaborare cu BCR și Auchan, parteneri principali. Academia de Sustenabilitate este parte a programului Sustainable Futures, desfășurat în 4 țări din Europa Centrala și de Est.