În 2015, firma de capital privat, KKR, a achiziționat C.H.I, un producător de uși de garaj și a testat un model prin care angajații să poată dețină o parte din companie. Așadar, fiecare dintre cei 800 de angajați ai C.H.I a putut cumpăra active financiare, având promisiunea unei plăți de minimum 15.000 de dolari în cazul în care compania și-ar fi îndeplinit obiectivele financiare la momentul vânzării. Anul trecut, KKR a vândut C.H.I pentru 3 miliarde de dolari, iar angajații au primit, în medie, 175.000 de dolari în urma tranzacției.
În ce măsură este acest model de funcționare a unei companii aliniat la standardele ESG? Mai exact, în demersul de a oferi satisfacție la locul de muncă și de a reduce distanța salarială dintre angajații unei companii (factorul social, S) este justificată ignorarea impactului de mediu al acesteia (factorul E)?
În cazul KKR, de îndată ce angajații au simțit că succesul companiei se va reflecta în succesul financiar personal, aceștia au luat măsuri pentru a îi spori profitul, iar marja de profit a C.H.I a crescut de la 20% la 35% după ce angajații au cumpărat active în companie.
Într-adevăr, numeroase studii leagă tipul acesta de modele, atât de o performanță crescută a companiilor, cât și de o satisfacție sporită a angajaților. Spre exemplu,
un studiu realizat de Rutgers University în perioada pandemiei a arătat că angajații s-au bucurat de mult mai multe beneficii în cazul companiilor în care aceștia dețin active financiare (spre exemplu, au existat de 3 până la 4 ori mai multe șanse de a nu fi concediați comparativ cu alte companii).
Un studiu din 2020 a comparat, pe de-o parte, scorurile companiilor B Corp deținute de angajați cu scorurile companiilor B Corp în care angajații nu dețin active financiare și, pe de altă parte, companiile B Corp cu alte companii deținute de angajați, dar a căror misiune nu este vădit una sustenabilă. Studiul nu a găsit o legătură incontestabilă între performanța de mediu a unei companii și faptul că aceasta este deținută de angajați.
Ceea ce a rezultat în urma studiului este fapul că, în lipsa unei misiuni de sustenabilitate pe baza căreia compania își derulează activitatea, deținerea de active de către angajați nu garantează, de la sine, practici sustenabile. În acest context, este important de menționat faptul că nu toate modelele prin care angajații pot ajunge să dețină părți din companie oferă angajaților drepturi de vot în consiliile de administrație. Așadar, pentru situațiile în care activele respective nu presupun și drept de vot, singurele metode prin care angajații pot determina compania să devină sustenabilă rămân grevele sau activitățile sindicale.
Angajații se bucură de o securitate mai mare la locul de muncă și sunt motivați să conducă organizația spre succes.
În ceea ce privește factorul de Mediu, de vreme ce schemele prin care angajații pot deține părți din companie sunt scheme pe termen lung, se poate argumenta că acești angajați ar fi motivați să activeze pentru responsabilitatea de mediu a companiei. În măsura în care schimbările climatice pun majoritatea industriilor la risc, continuarea activității în mod nesustenabil nu va afecta doar profiturile companiei, ci și câștigurile previzionate de angajați. Aceasta este concluzia
unui studiu realizat în 2023, care a constatat o tendință a companiilor de a întreprinde activități sporite de protecție a mediului ca răspuns la cerințele angajaților, companiile poluante fiind printre cele mai predispuse la astfel de presiuni.
Cu toate acestea, în măsura în care activele financiare nu garantează angajaților o voce majoritară în luarea deciziilor, cu alte cuvinte, atâta timp cât factorul Social nu este acompaniat și de factorul Guvernanței corporative, angajații nu au o putere reală în a determina organizația să devină mai sustenabilă.
